Advertisement
Interviu cu deputatul Dumitru Pardau – secratar al Camerei Deputatilor Imprimare
Evaluare Utilizator: / 12
SlabExcelent 
vineri, 26 februarie 2010
Din luna martie proba practică a examenului de conducere se va desfăşura şi la noi în oraş

- Aţi reuşit să readuceţi examenul de şoferi din nou la Dorna?

- De jumătate de an fac demersuri în acest sens. Am fost la un pas în toamnă să obţinem acest lucru însă perioada încărcată politc, generată de alegerile prezidenţiale, au făcut ca acţiunea să nu prindă contur. Să fiu mai explicit, aveam 2 tipuri de probleme: legislaţia în vigoare care nu permitea pefectului să decidă unde să aibă loc aceste examene, fără acordul ministerului de resort, dar şi presiunea exercitată de liderii politici din alte zone ale judeţului, care ţineau ca acest examen să aibă loc în oraşele deja stabilite de pe vremea prefectului Băişanu, şi nu şi la Vatra Dornei. Noul ministru Vasile Blaga a conferit putere de decizie în acest sens prefecţilor, iar în momenul în care acest lucru s-a întîmplat, prefectul Popescu a emis imediat ordinul care să permită organizarea acestui examen şi la noi în oraş. Un rol important l-au avut instructorii şcolilor de şoferi din Vatra Dornei, cărora le mulţumesc şi pe această cale. Am intrat în sfîrşit într-o normaltate, şi este incredibil cîtă energie a trebuit să consumăm cu toţii pentru a repara o greşeală. În mod firesc, într-o ţară civilizată, în 2010, ar trebui şi ca proba teoretică să poată fi susţinută şi într-un oraş ca Dorna. Nu ştiu dacă voi reuşi dar am început demersurile şi în acest sens. În perioada următoare mă voi întîlni cu instructorii şcolilor de şoferi, pentru a putea vedea cum ar trebui armonizată legislaţia pentru ca toate lucrurile din acest domeniu să se poată desfăşura fluent, logic şi cu eficienţă maximă. A fost o promisiune a mea şi sunt mulţumit că a prins contur şi începînd din luna martie a acestui an, proba practică se va desfăşura şi la noi în oraş, oamenii nemaifiind forţaţi să plece în alt oraş.

- A fost vizita ministrului Udrea, un succes?

- Nu ştiu dacă aşa ar trebui să punem problema. În orice caz, odată cu venirea ministrului Udrea la Dorna, au fost demarate cîteva lucruri benefice atît pentru investitorii din turismul dornean, dar care îşi vor pune amprenta la nivel naţional. Aş putea da cîteva exemple. Pornind de la ceea ce a văzut ministrul Elena Udrea la baza de tratament balnear Bradul-Călimani, precum şi din discuţiile purtate cu domnul Gheorghe Vezeteu, doamna Olimpia Vezeteu şi domnul Daniel Pasat, a început o analiză foarte serioasă a staţiunilor balneo-climaterice din ţară, se pune foarte serios problema clasificării acestor staţiuni dar şi cel mai important lucru, crearea unui mediu concurenţial corect în ceea ce înseamnă atribuirea biletelor de tratament. Urmează să aibă loc discuţii între cei amintiţi mai sus şi ministrul turismului la minister, unde vor trebui abordate inclusiv probleme legate de finanţarea sistemului. Important e că ministrul Udrea a fost impresionată de modul în care cei din Dorna au prezentat situaţia acestui tip de turism, cu oameni interesaţi nu numai de ceea ce se întîmplă pe plan local ci şi la nivel naţional. Sistemul actual nu stimulează pe cei care investesc, cum este şi cazul celor de la S.C.Dorna Turism. Situaţia nu pare complicată însă în realitate ea implică efort din partea ministerului, Casei Naţionale de Sănătate şi Casei Naţionale de Pensii. Îmi doresc din tot sufletul ca lucrurile să se finalizeze în forma pe care au propus-o cei implicaţi în turismul balnear din Vatra Dornei, pentru că, vă spun sincer, au dreptate. Doamna Vezeteu a fost o gazdă minunată, a arătat tuturor ce înseamnă ospitalitatea celor din zona noastră şi ţin să-i mulţumesc şi pe această cale. Le mulţumesc domnilor Vezeteu şi Pasat pentru modul cum au prezentat problemele, pentru că în acest fel, doamna ministru a avut confirmarea a ceea ce eu îi spusesem înainte de a veni la Dorna. Al doilea exemplu îl reprezintă propunerea făcută de domnul Chiforescu, referitoare la subvenţionarea unei părţi din dobînda bancară pe care trebuie s-o plătească cei care au obţinut fonduri pentru proiecte în turism, în cazul în care iau credite pentru partea proprie de cofinanţare. În acest sens, pot să vă spun că ministrul Udrea m-a informat că a început demersurile cu cîteva bănci pentru a încheia o înţelegere în acest sens. Ar fi o mare realizare, ca o propunere plecată de la Vatra Dornei să se concretizeze într-o hotărîre legislativă aplicată la nivel naţional.

- Primarii din Bazinul Dornelor au punctat cîteva lucruri legate atît de dezvoltarea fiecărei localităţi, cît şi de dezvoltarea turismului.

- Este cel de-al treilea exemplu pe care vroiam să-l dau. Doamna ministru a înţeles că fiecare are probleme în dezvoltarea infrastructurilor locale şi în acelaşi timp sunt preocupaţi de dezvoltarea turismului în localităţile pe care le conduc. S-a deschis calea între minister şi fiecare primar, urmînd ca în limita fondurilor disponibile să fie promovate proiectele acestor comunităţi. Cred că este un mare cîştig faptul că ministrul Udrea a manifestat deschidere pentru acest lucru. Vreau să remarc faptul că în sală au fost reprezentanţi ai principalelor firme din zonă, care în mod firesc sunt preocupaţi de ce se va întîmpla cu Bazinul Dornelor în viitor.

- Aţi reuşit să vă îndepliniţi ceea ce v-aţi propus?

- Da, pot spune că s-a făcut primul pas, urmînd ca în perioada următoare să continuăm pe aceeaşi linie. Le mulţumesc tuturor participanţilor pentru modul deschis şi realist în care în care au susţinut zona Dornelor. Problemele care mă preocupă pentru Vatra Dornei şi Ţara Dornelor sunt în continuare pe agenda mea de lucru, şi vreau să le duc la bun sfîrşit. Am sprijinul total al preşedintelui Gheorghe Flutur, cu care am pregătit şi întîlnirea de la Vatra Dornei, şi vreau să-i mulţumesc pentru faptul că o parte dintre aceste probleme le avea ca şi prioritate, iar celelalte le-a preluat cu foarte mare seriozitate după această întîlnire.

REDACŢIA

Comentarii
czc   |85.122.30.xxx |28-02-2010 11:58:01
1 cu drumurile din urbe mai bine sa se tina
examenu la suceava , nu ca acolo ar fi mai
stralucita treaba, dar tot sunt vreo 5-6 strazi in
care te poti invarti pe asfalt bun ;
2 intalnirea
dintre udrea si vezeeu,pasat etc. a fost o
intalnire de cocalari in care domnii cu minunatul
complex au indopato pe udrea(nu ca nu i-ar fi
placut) cu tot felu de mancari si beutturi alese,
poate poate ceva pe viitor vreo combinatie de vreo
2 parai...
3 hai sictir pardau ca pariu pe cat
vrei tu ca nu faci nimic din ce ai zis
4 de
referendumul ala ce se mai aude cu trecerea dornei
la jud bistrita? nu sunteti seriosi.....!
Gigel  - Deputat de isprava   |86.127.50.xxx |03-03-2010 17:32:21
Deputatul Pardau este un mincinos care nu are nici
o treaba cu electoratul. Are numai interese
personale si nu-i nimic altceva decat scula lui
Kifo. Lasane dute si fii baita de curte la Kifo
!!!!!!
In ce priveste vizita doamnei Udrea.... Nu
se rezolva nimic pentru noi doar asa ca se vor mai
lauda unii politicieni locali precum ca am avut
oaspeti de seama. Atat si nimic mai mult.
un alegator  - fapte ...ca ne-am saturat de gargara   |92.84.145.xxx |09-03-2010 20:23:37
Domnule deputat,
A venit vremea sa demonstrati
ca va intereseaza soarta dornenilor si ca domnul
flutur va sprijina chiar daca nu-i mai multumiti
atat!Uneori sunteti penibili de cat va puteti
multumi reciproc pentru un mare NIMIC facut la
vatra-dornei!
Fiti mai putin slugarnic si mai
tineti cont de parerea oamenilor de rand care v-au
votat !Sunteti cel putin mai simpatic cu coloana
vertebrala dreapta!
moshu  - nu stiu ce sa cred   |109.97.23.xxx |11-03-2010 19:16:15
d-l chiforescu a cerut subventie la imprumuturile
pentru cofinantari.adica 50, 60 sau 70 la suta vin
oricum pe gratis la din fonduri europene si pe
deasupra sa se mai si subventioneze si
dobanda.adica aceasta subventionare va fi
suportata tot de la stat. adica inca ceva pe
gratis. nimeni nu s-a gandit la subventionarea
dobanzilor la cei care si-au pierdut locurile de
munca din cauza ca s-au inchis societati care nu
au primit bani din lucrarile executate la stat.de
ce nu a cerut subventionarea totala a aportului
propriu si chiar si a cheltuielilor neeligibile.
totul moca. numai bine.
un alegator care regreta  - un politician prea grabit   |92.84.145.xxx |13-03-2010 15:19:50
N-ar fi bine domnule Pardau sa nu te mai crezi
dumneata un personaj central in orasul nostru care
imparte dreptatea?
Ar fi interesant ca domnul
profesor Cioata sa-ti ia un interviu in care sa
raspunzi la intrebarea:,,Cine esti tu si cine iti
da dreptul sa hotarasti destinele unor
oameni?''
Iti atrag atentia ca nu esti decat un
politician,,pe val'', dar cu mari sanse de a te
inneca!
dana  - unde-i competenta?   |92.84.181.xxx |17-03-2010 10:07:58
La ultimul interviu de la radio ,,Orion'' ,
raspunsurile dvs., domnule deputat, au fost fara
,,sare si piper'',pentru ca in sfarsit ,ati fost
nevoit sa raspundeti apolitic , chiar daca nu
ati avut nimic pregatit la intrebarile
referitoare la problemele obisnuite ale
oamenilor. Sunt sigura ca nici asa nu ati fost
sincer 100% pentru ca nu va sta in caracter. Va
plac cei care va lauda si va inconjuati doar de
ei.
sper s-o tineti tot asa si nu va mai cereti
atatea scuze pentru deranjul de a spune lucrurilor
pe nume!
Doar sunteti deputatul nostru si luptati
pentru adevar , nu-i asa?
Doar utilizatorii inregistrati pot comenta.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

Monitorul de Dorna nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.

 

Monitorul doreşte ca acest site să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ.
Din acest motiv, cei care postează comentarii la articole trebuie să respecte următoarele reguli:

1. Să se refere doar la articolul la care postează comentarii.
2. Să folosească un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legătura cu textul.
4. Username-ul să nu fie nume de personalităţi ale vieţii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greşeli, incoerenţă, lipsă de documentare etc.

Nerespectarea regulilor menţionate mai sus va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinţă interdicţia accesului la această facilitate a site-ului.

 

Editia numarul

editia.png

Informatii

 

Ediţia 179 a Monitorului de Dorna a apărut pe hârtie

şi pe mdd.orionmedia.ro .

 

Linkuri sponsorizate